13 Octombrie 2021

Institutul de Studii Financiare, în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgoviște, vă invită pe 21 octombrie 2021, la ora 08:30, la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul include prezentări interactive pe tema carierei și studii de caz, precum și aspecte tehnice și practice în domeniul asigurărilor, pieței de capital și pensiilor.

Invitați speciali la sesiunea din 21 octombrie:

  • Prof. univ. dr. Marian SIMINICĂ, Director Executiv al ISF și profesor universitar la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, unde predă cursuri de Analiză Economică și Financiară și Diagnostic Financiar al companiei. Este conducător de doctorat în domeniul Contabilității și are o vastă experiență în managementul universitar, fiind vice-decan (2008-2012) și decan (2012-2016) al facultății. A fost vicepreședinte al Consiliului Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru în diverse asociații profesionale din domeniul economic, precum: evaluator ANEVAR, expert contabil (CECCAR), consultant fiscal (CCFR). Din 2014 este vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economic-Financiară (SRAEF) și membru al comisiei CNATDCU pentru Științe Economice și Administrarea Afacerilor. A publicat 7 cărți și peste 60 de articole, inclusiv în reviste indexate Web of Science. Principalele sale direcții de cercetare sunt: performanța financiară și riscurile de afaceri, analize economico-financiare sectoriale și modele de cercetare a comportamentului companiilor.

  • Conf. univ. dr. Laura Elly NAGHI, doctor în domeniul Finanțe - Asigurări, cu o experiență de peste 15 ani în formarea profesională a adulților. A urmat studii postdoctorale la ASE București, în domeniul asigurărilor, și este autoare a mai multor cărți și articole în domeniul financiar. Este trainer autorizat ANC și deține certificări internaționale. A contribuit la elaborarea manualelor de formare profesională pentru piețele financiare nebancare și a susținut prezentări la evenimente organizate în domeniul educației financiare.

  • Alexandru CIUNCAN, Director General UNSAR, are peste 18 ani de experiență în asigurări și pensii private în Europa Centrală și de Est, cu expertiză în conduită de afaceri, reglementare și protecția consumatorilor. Din 2018, este Director General UNSAR și membru al Consiliului de Administrație al ISF. Între 2013 și 2018 a fost membru IRSG și OPSG în cadrul EIOPA. A fost Secretar General al APPA și Managing Partner la XPRIMM, o companie media specializată în industria asigurărilor din Europa de Est.

  • Horia Braun-Erdei este Președintele Executiv (CEO) al Erste Asset Management România, cu o carieră de 19 ani în sectorul financiar, inclusiv în administrarea fondurilor de pensii și în domeniul bancar.

  • Roxana BĂLUȚĂ este Coordonator de Programe și Specialist în Asigurări de Viață și Sănătate la UNSAR, având peste 15 ani de experiență în asigurări, dintre care 8 ani în remodelarea proceselor operaționale și dezvoltarea de produse de asigurare. În prezent, coordonează activitățile de marketing, comunicare, digitalizare și inovare în cadrul UNSAR, precum și Secția de Asigurări de Viață și Sănătate.

-